De ce ne înșală bărbații? Iată întrebarea ca un murmur pe buzele oricărei femei, înșelată sau nu.
Noi, soțiile, prietenele, iubitele, ne-am făcut un scop din a cerceta motivele pentru care un bărbat ajunge în patul altei femei, de parcă stabilirea vinovatului ne-ar reduce cu ceva suferința sau ne-ar reda demnitatea, ca să putem trăi mai departe.
De ani de zile psihologii (în speță tot bărbați) ne învață că nu exista un singur vinovat în aceasta problemă, că suntem co-responsabile la infidelitatea partenerului, că noi îl împingem pe bietul om în brațele altei femei prin atitudinea noastră rece, indiferentă sau lipsită de pasiune, în cadrul căsniciei, relației, etc. Că nu mai arătăm ca la 20 de ani, că nu ne îngrijim, că suntem epuizate când venim de la serviciu, în loc sa fim veșnic gata pentru o partidă de sex, eventual “una mică”, lipsită de preludiu, înainte de a-i servi o cina nici caldă, nici rece. Și nu știu cum iubirea, acel sentiment care i-a unit, poate să dispară când ea se îngrașă 10 kilo, dar rămâne la fel de aprinsă dacă el chelește, dacă-i crește burta, și chiar și atunci când stresul cotidian îl împiedică să mai mențină o erecție mai mult de cinci minute.
Desigur că în piesa căsniciei joacă doi actori, dar să dai vina pe “victimă” pentru că nu ți-ai putut stăpâni pornirile instinctuale sau că nu ți-ai controlat emoțiile și te-ai îndrăgostit de altă femeie, e cam deplasat. De altfel, studiile arată că principalul fapt care-i trimite pe bărbați la amantă, nu este vreo dragoste nebună, ci o nevoie acută de sex “acum”, fără să fie nevoiți să suporte sau să dorească și o implicare afectivă cu aceasta.
De acord că infidelitatea apare pe fondul unui dezechilibru conjugal sexual sau afectiv, uneori imposibil de evitat după foarte mulți ani petrecuți împreună, când pasiunea nu se mai manifesta exploziv, când s-a instalat rutina, acea iubire matură atât de confortabilă pentru unii, dar atât de insuficientă pentru amatorii de senzații tari. Astfel, atunci când nu mai obținem atenția sau valorizarea de care avem nevoie pentru satisfacerea anumitor nevoi afective sau sexuale, riscăm să cedăm când cineva ne oferă atenția, afecțiunea, tandrețea sau sexul pe care nu le mai găsim acasă. Este atât de ușor să cazi în iluzia regăsirii valorilor pierdute, chiar dacă în altă parte decât în partenerul iubit inițial.
Și atunci ajung la concluzia că principalul motiv pentru care un bărbat poate înșela, este că se găsește întotdeauna o femeie care să vrea să se culce cu el. O femeie fără standarde, lipsită de moralitate, care observând o fisură în căsnicia sau relația bărbatului râvnit, nu evită să se strecoare, să se infiltreze în cuplu, pentru a-i dărui, chipurile, bărbatului, ceea ce soția acestuia a uitat (uneori doar temporar) să-i mai ofere.
Dacă femeile și-ar face un principiu din a considera că bărbații căsătoriți sau cuplați sunt scoși din galantare, deci nu mai reprezintă o posibilă partidă, dacă nu ar mai sări să-i consoleze și să-i strângă la sân când îi văd triști și neîmpliniți, dacă i-ar trimite acasă la soțiile lor încurajându-i să-și exprime nemulțumirile, stările, emoțiile, nevoile și frustrările, până la soluționarea crizei maritale, dacă femeile ar avea mai multa demnitate și mai mult respect pentru femei…atunci bărbații nu ar mai avea cu cine să ne înșele.
Dacă în loc să-și plângă de milă când sunt înșelate și în loc să înghită pastila amara a vinovăției ca “n-a făcut ceea ce trebuia pentru soțul ei”, “că nu a fost suficient de bună”, “că nu l-a înțeles, iubit și sprijinit așa cum trebuia”, “că nu a consimțit suficient de des la actul sexual”, și-ar pedepsi bărbații părăsindu-i, poate că aceștia nu ar mai risca să-și piardă familia și copiii pentru și din cauza altei femei. Poate ar învăța, cu multă răbdare, să lupte pentru dreptul de a fi iubiți, înțeleși și prețuiți de propriile lor neveste.
Dragelor, nu vă lăsați paralizate de sentimentul vinovăției adulterului partenerului de viață, spunându-vă că n-ați știut să-l țineți acasă, dacă aveați un soț bun nu v-ar fi trădat cu altă femeie. Nu vă lăsați împiedicate să evoluați în următoarea relație, sus capul și mergeți mai departe! Și poate că, într-o zi, bărbații nu ar mai avea cu cine să vă înșele…