Cautand pe internet simbolistica culorii roz am ajuns sa accesez o gramada de pagini care ofera explicatii depre preferinta fetitelor pentru aceasta culoare si a baietilor pentru culoarea albastra. Psihologii au demonstrat ca fetitele se nasc cu aceasta preferinta, la fel ca si baietii, acest lucru datand din vremurile preistorice cand femeile se precupau de gasirea si culegerea fructelor din padure ( a caror culoare era roz sau rosie), in timp ce barbatii se ghidau dupa albastru cerului, care indica vremea propice pentru vanatoare. Chiar asa?
S-au facut chiar studii pe esantioane impartite pe sexe pentru a dovedi ce femeile prefera roz, care a devenit culoare asociata feminitatii, si barbatii albastru, simbolul masculinitatii. Si totusi… cine ne convinge ca aceste preferinte sunt innasacute ci nu dobandite de-a lungul vietii si educatiei? O fi AND-ul fiintei umane scris in culori sau rezultatul mintii noastre?
“E fata sau baiat”? aceasta-i intrebarea al carei raspuns este de cele mai multe ori evident, dupa culoarea hainelor, acest raspuns ajungand sa influienteze in mod decisiv viata copilului.
Am credinta ca copiii se nasc goi, cu hardurile goale, inocenti, nevinovati si egali. Nu se nasc nici fete, nici baieti ci se nasc copii. Notiunea de sex le este oferita de noi, inca de la nastere (si chiar inainte), cand deja cad victime ideilor preconcepute care le vor ghida si hotara existenta. Cine hotaraste ce vom deveni noi, soarta sau culoarea paturicii pe care o primim la maternitate?
Desigur ca, din punct de vedere biologic, femeile sunt diferite de barbati tocmai pentru a se completa reciproc intr-o uniune si convietuire perfecta, dar nu stiu exact cine a pus semnul egalitatii intre diferenta si inferioritate. Cine a hotarat ca barbatii sunt sexul tare si femeile cel slab si cum au ajuns femeiele sa lupte pentru a-si castiga niste drepturi cu care, de altfel, s-au nascut?
Cred ca parintilor trebuie sa le multumim pentru inferioriatea femeilor si pentru modul in care perpetuaza credinta ca femeiele trebuie sa fie slabe si barbatii puternici, aceasta reflectandu-se in modul diferentiat in care isi educa copiii in functie de sexul acestora, fara a le da sansa de a creste natural, in mod egal. Astfel fetele vor primi camere roz, decorate cu fluturasi, stelute si floricele, iar baietii camere albastre, cu masinute si trenulete. Pana aici nimic rau.
Dar parintii se si comporta diferit cu copiii lor. Fetele vor fi mai des lasate sa planga in timp ce baietii sunt mai alintati si vor fi mai des ridicati in brate; fetele vor fi mai putin timp tinute la san, in timp ce baietilor li se permite sa zaboveasca. O fetita agitata este imediat catalogata ca fiind un copil dificil, despre un baiat la fel de nervos se va spune ca “se comporta ca un barbat”; o fetita cand tipa i se reproseaza ca “urla fara motiv”, dar un baiat isi exprima personalitatea. O fata neastamparata, care nu sta locului este obraznica, dar baiatului i se gaseste scuza ca este energic si doritor sa exploreze.
M-am intrebat intotdeauna de ce baietii au voie sa se urce in copaci, dar fetele nu. De ce fetele sunt considerate din start ca fiind fragile si slabe desi este evident ca, din punct de vedere biologic, ele sunt dezvoltate fizic in avans fata baietii de aceeasi varsta a copilariei. De ce fetelor le este permis sa planga atunci cand se lovesc in timp ce baietii trebuie sa fie barbati si sa indure fara lacrimi? De ce fetele trebuie sa stea pe scaun cu picioarele lipite de corp dar baietii au voie sa sada confortabil cu picioarele desfacute, de ce fetele nu au voie sa se murdareasca in timp ce baietii “asa sunt ei, n-ai ce sa le ceri”.
Se observa din aceste exemple cum parintii isi educa fetele sa fie cuminti, delicate si ascultatoare in timp ce taticii sunt superprotectivi si vegheaza la linistea si siguranta lor fizica. Ele sunt tinute departe de probleme, sunt educate in mod inconstient spre neajutorare, crescute in ideea ca nu-si pot purta singure de grija, ca au nevoie de cineva (in mod ideal de un barbat) care sa le sprijine, sa le apere si la se asigure un trai fara lipsuri. Nu sunt incurajate spre explorare, sunt sfatuite sa se tina departe de riscuri, sa caute stabilitate si nu li se permite sa aspire la independenta.
Ele sunt invatate sa fie mai putin agresive si sa nu raspunda cu violenta la violenta, sa-si tempereze pornirile si eventual sa intoarca si celalalt obraz in loc sa riposteze, sa faca si sa mentina pacea si armonia in orice situatie. Trebuie sa invete de mici sa concilieze, sa negocieze, si sa se plieze pe nevoile celorlalti, sa fie politicoase si amabile, sa se sacrifice pentru binele altora, in defavoarea binelui personal si sa astepte rabdatoare sa fie apreciate pentru bunatatea si sensibilitatea lor, exact atributele care le vor transforma in niste femei inferioare in fata barbatilor. Sa-si primeasca numele de “sexul slab” si sa-l accepte resemnate.
Cum le-au programat parintii sa prefere sa stea in casa in timp ce baietii alearga pe afara? Le-au daruit papusi si baietilor zmeie. N-o sa ma convinga nimeni ca fetitele au dezvoltat instinctul matern la 1 an si ca aleg ele insele sa legene papusa in loc sa plimbe o masinuta. Se poate ca fetita sa copieze comportamentul mamei dar sigur l-ar copia si pe al tatalui daca i s-ar permite sa-l asiste in timp ce schimba roata de rezerva a masinii.
Ele primesc in dar bucatarii de jucarie, aspiratoare si leagane si nu se pune problema sa-si aleaga scule de jucarie sau avioane, pentru ca “sunt fete”. Ele trebuie sa stea “la cratita” cu mamele, nu in garaj, cu baietii. Apoi ne miram ca devin femei atehnice si ca nu stiu cum arata o cheie franceza, ceea ce se traduce intr-un handicap ce le face slabe si incapabile, desigur. Sunt pregatite de mici in vederea rolului de casnica, in schimb baietilor li se ofera sansa sa se joace cum vor, sa exploreze si sa-si testeze limitele.
Ele sunt scutite de poverile prea mari si sarcinile prea grele, ca sa nu se oboseaca, sunt menajate si nu sunt lasate sa se descurce singure plecand de la premise ca nu sunt in stare. Devenind adulte li se ofera posturi de executie, cele de conducere fiind rezervate pentru barbati, pentru ca ei au mai multa experienta.
Asadar fetelor li se taie aripile de mici, nu au parte de o educatie care sa le permita sa devina femei puternice, li se inoculeaza din copilarie ca sunt slabe si inferioare, mereu cu un pas in urma barbatilor, sunt educate sa traiasca in umbra acestora, avand nevoie de ei si depinzand de acestia. Lor nu li se ofere sanse egale, devenind asftel ceea ce sunt programate sa devina: sexul slab.
Nu, fetele nu sunt roz si nici baietii albastri, ei se nasc albi. Ii coloram noi la nastere, ca o razbunare ca nici noua nu ni s-a permis sa ne alegem culoarea.
