De trei zile încoace primesc newslettere de la câteva site-uri pentru femei, toate pe tema vieții sexuale. Parcă s-au vorbit să dezbată toate același subiect fierbinte în aceasta perioada, sau poate numai în termeni de concurență. Dau o căutare pe google cu cuvintele cheie și descopăr pagini întregi, multe la număr, cu tema: “cum să vă îmbunătățiți viața sexuală”.
Peste tot ești învățat și sfătuit cum, ce, când, și cum să faci să ai o viață sexuală mai bună, cum să te îmbraci, ce să mănânci, cum să te miști ca să simți un orgasm mai intens, să fii mai satisfăcut, mai împlinit, mai etc…Dar de unde știu “ei” că nu am o viață sexuală bună, și cine-i îndreptățește să-mi dea mie sfaturi? Fac ei sex mai bine ca mine, mă cunosc mai bine decât mă cunosc eu, sau au avut o relație cu soțul meu și știu niște ponturi pe care eu nu l-am aflat încă? Toate indiciile spun ca da. Dar cum?
Brusc mă simt foarte mică și neștiutoare și mă întreb dacă am ratat ceva, oare nu știu totul despre subiect, am lacune la capitolul practică sau poate nu sunt la curent cu ultimile cercetări, descoperiri, statistici, care să mă ajute să mă completez ca femeie? Sau poate îmi lipsește ceva fizic, sau psihic, sau naiba știe ce mi-o lipsi…O fi observat și soțul meu cât de nepregătită sunt la acest capitol?
Site-ul care vinde saltele îmi spune că “salteaua este totul”, de ea depinde reușita unui act sexual, importante fiind de la textură, culoare și rigiditate, până la somnul de dinainte sau de după…Se pune și cel “din timpul”?
Un site de gastronomie îmi indică că alimentația are rolul ei, că de acolo vin echilibrele și mai ales dezechilibrele. Ești învățat ce și cât să mănânci și chiar au devenit experți în a te sfătui cum, când și în ce mod să faci aceasta, și, de ce nu, cu cine. Ei știu totul: ce este afrodisiac, ce-ți priește și ce nu, ce-l va excita pe el, și dacă cina se va termina în dormitor sau în fața chiuvetei cu vase murdare. Și cum mâncarea înseamnă iubire, că deh, trece prin stomac, trebuie să-i asculți. Cel mai tare m-a amuzat cineva care mă sfătuia sa mănânc iaurt. Știam eu, acolo este secretul.
Lăsăm de-o parte revistele de specialitate care-și permit să-ți arate explicit ce trebuie să faci și mai ales cât, cum și de câte ori pe săptămână, pentru sănătatea ta, firește, și ajung la cele destinate femeilor. Cum să lași stresul la ușa când te urci în pat, cum să închizi TV.-ul, ce muzică să alegi și cum să aprinzi lumânările, cum sa te faci frumoasă din cap până-n picioare, să te parfumezi, să te pregătești pentru o partidă de sex, evident premeditată și programată, că doar nu vrei să riști să te vadă cu moț în cap sau cu păr pe picioare, sau să nu fi cu karma și astrele aliniate corespunzător predicțiilor din ziare.
Ajung undeva unde sportul este cheia ce deschide orice ușă. Pe lângă faptul că în mod curent, trebuie să fii o fire sportivă, să ai abonament la sală (unde-ți crești șansele de-a cunoaște un bărbat), și un fizic numai cuburi, ca să-ți permiți o anume flexibilitate musai necesară pozițiilor de Kama-Sutra, mai trebuie să faci și exercițiile Kegel pentru întărirea musculaturii pelviene. Desigur, întâi te antrenezi bine, în fiecare zi, ca apoi, în timpul actului sexual, să-ți amintești ce și cum să încordezi, cum să stai, cum și când să respiri, când să împingi, să relaxezi…Doamne, numai să nu mă trezesc numărând cu voce tare seriile și repetările.
Și ajung la “trucuri”, oh, Doamne, aici chiar am probleme. Aflu cu stupoare de “spray-ul care te face rezistent”, de “prezervativele fantezie” și de…”cosmetizarea vaginului”. Pot să înghit că îi sunt datoare partenerului cu un look impecabil, dar treaba asta implică un halat alb și-un bisturiu. Chiar nu am șanse la o viață sexuală satisfăcătoare dacă nu mă las hăcuita? Ar trebui sa-i cer și lui o mărire sau o micșorare de penis, sau măcar o circumcizie?
Gata, până aici, mă las de așa lecturi și mă îndrept către locuri mai creștine, ca să aflu că “ateii au viata sexuală mai bună decât cei credincioși”. Ca aș putea să am un orgasm mai intens dacă încerc practici și senzații nebănuite, să intru chiar într-o organizație care să mă învețe cum să fac asta și, de ce nu, să fac un schimb de experiență cu alte popoare. Altfel, aș putea chiar compromite și viitoarea viață sexuală a copiilor mei, pentru că nu sunt un om cu mintea mai deschisă.
Terminați cu prostiile! Sexul a devenit o afacere și toate aceste sfaturi care ne instigă zi de zi, sunt nimic altceva decât idei de marketing ale unora care vor să se îmbogățească exploatând cea mai veche și obsesivă preocupare a umanității, sexul. Cei ce ne vând astfel de texte nu au o viață sexuala mai bună, nu fac sex nici mai des și nici mai bine decât noi, nu au nimic în plus și nici în minus. Sunt oameni ca și noi, cu aceleași probleme și frustrări, dar care ne vând nouă sfaturi despre sex. De cele mai multe ori suntem făcuți să credem că ceva este în neregula cu noi, că nu știm, că nu facem destul sau că sexul nostru nu este de calitate, că avem nevoie să ne îndrume cineva, să ne arate pașii, că avem nevoie de cutare lenjerie intimă, sau cutare medicament, sau vacanță exotică și, de ce nu, de sfaturile unui psiholog sau sexolog. Suntem determinați să ne simțim deprimați, complexați și inferiori, ca apoi să fim încurajați să cumpărăm soluții, secretul universal al fericirii sexuale.
Aproape în orice domeniu sexul vinde orice: Companiile de medicamente, industria textilă, mass-media, sănătatea, sportul, chiar și industria de mașini și producătorii de lumânări sau cosmetice….toate își fac reclamă prin sex. Și lumea cumpără, pentru că nimic nu a manipulat vreodată mai bine ca sexul.
Haideți să nu-i lăsăm pe alții să ne învețe cum să facem sex. Sexul nu se face conform unei anumite scheme și nu i se impune o anumită programă. Nimeni nu poate stabili ce înseamnă un sex de bună sau slabă calitate, cât trebuie să dureze o partidă de sex ca să poată fi încadrată la “reușită” sau “eșec”, ce dimensiune sau aspect trebuie să aibă organele genitale ca să poată fi apte pentru împerechere. Nu există nici un barem în care sexul trebuie musai să se încadreze. Acestea le decide fiecare participant la cuplu, după propriile nevoi și plăceri, după intensitatea cu care simte fiecare și sentimentele care stau la baza inițierii unui act.
Sexul este o activitate primitivă și primară, total instinctivă, nu se învață din cărți. Fiecare dintre noi putem transforma un lucru atât de natural într-o artă, atunci când o facem cu persoana potrivită, când iubim, când lăsăm frâu liber imaginației, când facem ce simțim că este cel mai bine pentru noi. Alfabetul iubirii nu ni-l poate preda nimeni, îl învățăm noi înșine, în cuplu, alături de alesul inimii. Noi decidem ce este cel mai bine pentru noi, cât, cum și unde ne dorim să facem sex, noi alegem cu cine îl facem, ce anume facem și dacă îl facem.
Regulile ce trebuie respectate se referă doar la o igiena corespunzătoare și, în primul rând, la consimțământ. În rest, ca să parafrazez pe cineva care avea impresia că știe multe despre sex, “iubiți-vă mult”!