Cum ne pedepsim copiii fără să-i rănim

Copil cuminte și babă frumoasă nu există. Pentru că s-a plictisit sau pentru că-l roade curiozitatea, pentru că-și lasă liberă imaginația, sau pentru că are multa energie de consumat, pentru că explorează, pentru că vrea să ne atragă atenția, sau pur și simplu pentru că vrea să ne testeze reacțiile și toleranța la stres, toți copiii fac năzbâtii, care de care mai ingenioase. Nu putem să le interzicem să se joace, dar nu vrem nici să-i scăpăm din mână, cum procedam totuși? Ce atitudine luăm în fata unui copil care s-a obișnuit să aibă comportamente necorespunzătoare?

-nu-l lovi! Stăpânește-ți primul impuls de a-l lovi, chiar dacă a făcut o greșeală gravă. Trage aer în piept și gândește-te că astfel nu mai scoți nimic de la el, nu va mai coopera și nu va învăța nimic din asta.

Singurul lucru pe care îl rezolvi lovindu-l, este că îți diminuezi propria tensiune, fără să te gândești la sentimentul de vinovăție de după. De câte ori n-am auzit: “i-am dat o palmă și apoi am plâns împreună, l-am rugat să mă ierte”. Însă o palmă rămâne o palmă aplicată copilului. Un om mare lovind un copil care nu se poate apăra nu-i o priveliște prea bună, indiferent de motivele părintelui.

Nu contează că l-ai lovit la fund, peste pampers, peste obraz sau peste mâini, lovitura va rămâne întipărită în sufletul său mic, chiar dacă a fost simbolică și nu l-a durut fizic. Se va întreba cum este posibil să fie lovit de cineva care spune că-l iubește, și se va îndoi de iubirea ce i-o declari. Bătaia nu are niciodată efect, nu este o metodă de educație. Chiar dacă ți se pare că funcționează și copilul ascultă, poți fi sigur că o face numai de frică, nu pentru că și-ar fi primit lecția.

Calmează-te, nu-i așa că nu-ți mai vine să-l lovești?

-nu țipa! Probabil că vezi roșu în fața ochilor și-ți vine să zbieri pe două voci atunci când constați că copilul nu ascultă ce-i spui, nu răspunde la comenzi sau chiar se strâmbă și-ți râde în nas. O dată ce-ai ridicat tonul, mesajul pe care îl transmiți este că ți-ai ieșit din fire, că ai pierdut controlul asupra situației, că nu știi alte metode de a te face ascultat. Copilul va țipa și el, și veți ajunge într-o confruntare verbală inegală, care se va termina cu victoria copilului, pentru că lacrimile lui sunt mai înduioșătoare. Se închide astfel calea de comunicare.

-nu te plimba prin casă gesticulând nervos! Cei mai mulți părinți își încep discursul agitându-se prin casă, fluturând degetul în aer în mod amenințător și străbătând încăperea de la un capăt la altul. Această tactică poate funcționa pentru calmarea părintelui, dar este obositoare pentru copil, care se va simți dezorientat, nemaiștiind dacă să fie atent la ce vede sau la ce aude și, în general, renunță la amândouă.

-apleacă-te la nivelul lui! Este de greu să stabilești un contact vizual cu un copil neastâmpărat, mai ales când acesta este hotărât să riposteze și aleargă în jurul tău. Nu-l lăsa să-ți întoarcă spatele sau să plece din încăpere. Dacă e mic, așează-te în genunchi în fața lui, prinde-i umerii cu mâinile și fă-l să se uite în ochii tăi. Bun, acum te va auzi cu siguranță.

-stabilește un dialog (nu monolog)! Întreabă-l “de ce a făcut asta” și dacă lui i se pare că a procedat corect. Ajută-l să-și exprime fapta în cuvinte, să povestească ce s-a întâmplat și motivul care l-a determinat să se comporte așa. Ajută-l să înțeleagă unde a greșit și arată-i care ar fi consecințele faptei sale. De cele mai multe ori, copiii nu greșesc intenționat sau pentru că sunt “răi”, ci pentru nu știu ce înseamnă un comportament inadecvat, nu cunosc limitele sau vor să vadă ce se întâmplă dacă le încalcă.

-alege-ți cu grijă cuvintele! Este în regulă să dojenești copilul, dar ai grijă cum o faci, contează atât tonul, cât și ceea ce-i spui. Să nu crezi că dacă nu-ți bați copilul, atunci ești îndreptățit să-ți verși nervii prin cuvinte.

Nu-l jigni, nu-l umili, nu-l compara cu alții mai buni și nu-i atribui toate epitetele care-ți trec prin minte, toate acestea îi vor lovi sensibilitatea și îi vor afecta încrederea în sine. Cuvintele usturătoare ale părinților dor uneori mai mult decât loviturile și rămân întipărite în mintea copiilor, influențându-le dezvoltarea psihică și urmărindu-i pe tot parcursul vieții.

-dă-i un avertisment! Nu-l pedepsi la prima abatere, dă-i șansa să se îndrepte, dar și să vadă că ai încredere în el. Atenție, nu confunda avertismentul unic cu amenințările multiple și repetate la infinit, care te fac să nu mai ai pic de credibilitate în fața copilului.

-respectă-ți cuvântul și nu te contrazice! Dacă i-ai promis că îl vei pedepsi și tot nu-și corectează comportamentul, ține-te de cuvânt! Nu te lăsa înduplecată nici la lacrimile copilului, nici de conjunctură, evenimente sau influențe colaterale.

Deși pedepsele nu sunt o modalitatea prea bună de disciplinare, atunci când recurgi la ele, ai grijă să fie cât mai corecte. Pedeapsa trebuie să fie instituită la timpul potrivit (fără amânare), să fie previzibilă (copilul trebuie să știe din timp ce-l așteaptă), să nu fie umilitoare sau să-i afecteze integritatea corporală, să nu fie efectuată în public și să fie logică pentru copil (să aibă legătură cu comportamentul sancționat).

Ce pedeapsa trebuie să alegi? Nu există o rețetă universal valabilă ce funcționează pentru unii copii poate fi total inutil pentru alții. Este nevoie să personalizăm pedepsele în funcție de preferințele copilului, de hobby-uri, dar și de caracterul acestuia. Degeaba nu-i mai dai desert unui copil care nu și-l dorește, degeaba îi interzici accesul la TV, dacă are ca alternativă calculatorul, și la fel de ineficient este să-l trimiți în camera lui, dacă acolo este locul în care îi face plăcere să se joace sau să citească, etc…

-asigură-te că a înțeles motivul pedepsei și că știe cum o poate evita în viitor! La sfârșitul pedepsei (care nu trebuie niciodată să depășească termenul și condițiile dinainte stabilite), pune-l să facă un rezumat din care să reiasă că a înțeles unde a greșit și că și-a învățat lecția. Acceptă-i scuzele și acordă-i iertarea, cu o îmbrățișare care să-l asigure că iubirea nu are legătură cu pedeapsa (sau că are, dar numai în sensul bun).