Într-o lume descrisă ca o continuuă goană după bani, cine se mai gândește astăzi la nevoile spirituale? Oare câți oameni mai conștientizează că soarele răsare, că păsările cântă neobosite sau că roua dimineații le udă picioarele? Cine se mai „obosește” să simtă, să se relaxeze, să se bucure, să trăiască?
Ne-am obișnuit să muncim în continuu, am fost crescuți și educați să facem așa, societatea ne-a cerut să fim productivi și competitivi, iar părinții să fim cei mai buni ca să nu-i dezamăgim.
În școli învățăm nu pentru ca să ne desăvârșim noi ca oameni, ci pentru ca să ne putem certifica într-o meserie, ca să putem munci și, de ce nu, să devenim faimoși și recunoscuți, etc…Am uitat că munca este o necesitate pentru a ne satisface nevoile materiale, sau n-am știut niciodată că muncim ca să trăim, nu trăim ca să muncim. Lăsați-mă să cred că m-am născut pentru ceva mai mai mult în viață…
Viața a devenit o alergătură, un maraton pe care îl parcurgem în mare viteză, mereu în ritmul altora mai buni decât noi, pe care vrei să-i ajungem și să-i depășim. Ne grăbim să ne trezim dimineața, după ce toată noaptea ne-am grăbit să visăm planurile pentru a două zi, după ce-am transpirat zvârcolindu-ne în așternuturi încercând să ne imaginăm scenarii ale unor înfruntări cu partenerii de afaceri sau alte strategi de a acumula mai mult, și mai mult. Înghițim repede micul dejun și zburăm spre locul de muncă, unde ajungem din ce în ce mai devreme, ca să fim primii, ca să prindem cel mai bun loc de parcare, cea mai proapătă cafea și neapărat înaintea șefilor. Apoi ne grăbim să muncim, fără bucurie, implicare sau satisfacție, gândindu-ne doar la ora de plecare. Ne prinde seara încă alergând pe străzi sau prin magazine, plătind facturi sau cumpărând de toate, alimente, haine, jucării, orice care ar putea să ne facă să ne simțim mai bine, să ne facă să ne simțim mai vii. Nu reușim pentru că timpul liber expiră rapid și trebuie să ne pregătim pentru munca de a doua zi.
Așa trece zi după zi cu speranța în suflet că, într-o zi, ne vom odihni. Firește, numai după ce vom fi muncit destul, după ce vom fi acumulat destul cât să ne permitem să ne retragem din câmpul muncii, numai atunci vom avea dreptul să ne relaxăm și să ne bucurăm. Să trăim cât ne-a mai rămas de trăit, de cele mai multe ori mult prea puțin…
Până atunci, însă, ne-am putea relaxa dacă am știi cum. Dar nu știm, așa că abia așteptăm să evadăm în weekenduri. Nu ne putem trezi spontan dimineața pentru că ne sună ceasul sâmbătă la prima oră ca să ne trezim devreme, să plecăm cât mai curand de acasă, să ne repezim spre munte sau spre mare, să apucăm să facem destule, să bifăm punctele de atracție turistică, ca să ne distrăm. Oare?
Dar tot orașul face același lucru la sfărșit de săptămână, toți evadează o dată cu noi, pentru a ne întâlni pe autostrăzi bară la bară, cu toții la fel de nervoși și disperați de isteria vitezei. Ajungem cu greu la destinație, într-un loc relaxant dar înțesat de oameni care caută același lucru ca și noi: liniștea. Abia avem loc să ne punem prosopul pe plajă, abia găsim un colț de pădure în care să instalăm un grătar. Apoi, inevitabil, ne conectăm urechile la căști și ochii la I-phoane în timp ce lăsăm să alunece pe gât două-trei beri, câteva sandvișuri și câteva fumuri de țigără. Nu mult, pentru că iar timpul expiră și ne grăbim să plecăm primii ca să nu prindem aglomerație, ca să apucăm să facem și cumpărăturile, să ne călcăm cămășile pentru o nouă săptămână de muncă. Aceeași rutină executată cu aceeași viteză și culminată cu aceeași insatisfacție de fiecare zi…
Dacă am fi mai inspirați am rămâne acasă în weekenduri. Orașul ar fi mai liniștit pentru că oamenii sunt evadați dn cotidian, străzile pustii, iar parcurile goale. Am găsi cu ușurință un loc verde unde să fim singuri, doar noi cu noi înșine sau cu familiile noastre. Ne-am antrena voința de a ne relaxa, am învăța să tăcem, să ne bucurăm în liniște de sunetele naturii sau ne-am putea întinde pentru odihna trupului și am închide ochii pentru odihna sufletului.
De altfel, cele mai mai multe accidente se petrec în weekend-uri din cauza agitației și goanei oamenilor după amuzament. Am fi mai în siguranță și mai odihniți dacă am înceta să alergăm după turma societății…
