Mai sunt 7 zile până la sfânta sărbătoare a Paștelui și înainte să ne bucurăm de această zi a Învierii Domnului, se cuvine să ne curățăm de păcate, să ne căim și să orânduim toate cele trebuincioase acestei zile mărețe. Intrăm așadar, mâine, în Săptămâna Patimilor și nu cred că există creștin care să nu știe ce presupune aceasta, măcar teoretic.
Deci iată-mă privind buimacă spre ziua de mâine, fără să am un plan de urmat și o direcție corectă spre care să mă îndrept, rătăcind printre învățămintele religioase adânc inoculate de bunica și concepțiile proprii de viață, ale vieții mele în special, așa cum o înțeleg și percep eu, și așa cum mi-ar plăcea mie să o consum. Și nu mă regăsesc deloc printre reperele impuse ale religiei, cuvintele de ordine ale acestei perioade, postul și rugăciunea, mai mult frustrându-mă din lipsa înțelegerii înțelesurilor lor, decât ajutându-mă să mă pocăiesc spre a deveni demnă de a intra în biserica Domnului la zi de sărbătoare.
În ce anume mod postul curăță trupul, așa cum zice Cartea, iar rugăciunea curăță mintea, nu mă mai chinui să analizez, mă mulțumesc cu logica pornită din considerente medicale asupra sănătății fizice si psihice. Semnificația “curățeniei de Paște” însă, n-am deslușit-o niciodată. Judecata cui a dat verdictul de “condamnată la epuizare fizică pentru obținerea purificării sufletești”? Pentru care motiv nu sunt vrednică a mă bucura de aceasta zi fără să răstorn și să reorganizez casa și grădina, fără să mă agit și să alerg după provizii, fără să trudesc zile în șir preparând bucatele tradiționale, obligatorii și mereu aceleași, într-o continuă rutină lipsită de imaginație, urmând ca apoi, duminică, să mă găsesc mult prea obosită, flămândă și sleită de puteri, ca să mă mai pot bucura de rezultatul tuturor acestor patimi?
Desigur, munca te face să reflectezi…
Dar nu, nu la Dumnezeu și la cele Sfinte mă gândesc eu când lustruiesc cu spor dușumelele, ci la cât de neîndreptățită mă aflu în condiția mea de femeie, obligată de tradiții străvechi și aberante să curăț mizeriile lumești întru slava spirituală. Nu-mi vine să mă căiesc și nici nu devin cu nimic mai bună dacă mă umilesc agitând cu frenezie o cârpa pe ferestre sau lovind cu dușmănie covoarele.
Nu cu aceste obligații vreau eu să mă apropii de sărbătoare, în loc de muncă brută prefer să-mi lucreze gândurile, să-i dau spațiu și răgaz sufletului meu să se roage într-o conversație divină cu propria-mi ființă, să mă conectez la Univers și să mă unesc spiritual cu celelalte suflete, așteptând răspunsurile sub forma glasului interior al intuiției magice cu care sa fiu răsplătită de zei.
Nu, nu mă voi înfometa, nu voi săruta icoane, nu mă voi speti muncind și nu voi fi abstinentă dacă nu voi simți nevoia de o pauză sexuală, dar îmi fac un scop din a mă asculta mai mult pe mine și pe alții, de ai ajuta să-și poarte pe umeri patimile, de a întinde o mână celor împovărați și îngenuncheați de ele. Pot doar să încerc să fiu mai bună…Ceea ce ar trebui să facem toți, nu doar de sărbători, ci în fiecare zi a existenței noastre pe Pământ.
scris de SmartLady
