Câtă nevoie aș avea să-mi dai părul pe după urechi, să-mi iei capul în mâini și, privindu-mă adânc în ochi, să-mi spui că sunt normală la cap și frumoasă în rest. Să-mi spui toate acele cuvinte în care mă regăsesc citindu-te, să-mi vorbești în aceleași formule în care gândesc eu, să mă aprobi și să mă înțelegi când am să-ți împărtășesc ceva, fără a mai fi nevoie să-ți argumentez fiecare gând al meu, să-ți explic fiecare sentiment și să-mi justific fiecare faptă. Să le știi pe toate dinainte să deschid gura, doar auzindu-mi gândurile ce n-au fost încă rostite, și să-mi simți iubirea mai înainte de-a ți-o spune în cuvinte. Să-mi privești prin ochi în suflet și să-mi ghicești orice mică suferință s-ar înfiripa, și s-o scoți de-acolo ca pe-un ghimpe, și-apoi să pui ca pansament un sărut, ca să nu mă mai doară.
Câtă nevoie as avea doar să-mi spui că suntem compatibili până la identificare și armonios complementari, că suntem un TOT divizat de D-zeu, în creația lui săvârșită cronologic, iar nouă, părțile cândva zămislite și de curând regăsite, să nu ne mai rămână decât să ne bucurăm și să ne comportăm ca un întreg în care iubirea și armonia trăiesc în fiecare secundă. Să mă numești „jumătatea ta regăsită” și să mă iubești până la întregire, până ce se va inversa imaginea în oglindă, ca să se ducă înapoi spre tine toată iubirea mea.
Am atâta nevoie să știu că sentimentele mele sunt acum ale tale și că iubirea ta este a mea, că inimile noastre gândesc la fel, că mințile se iubesc între ele, în timp ce sufletele noastre s-au dezbrăcat și-au rămas goale în fața trupurilor încă acoperite, că ești mândru de iubirea mea, așa cum sunt eu fericită că mă iubești tu.
Câtă nevoie aș avea să sufli peste inima mea găurită ca să pui în ea încredere și speranță, ca să aprinzi în ea lumina iubirii, pe care altcineva a stins-o…Să umpli cu iubirea ta golurile încă neacoperite sau despre care, până nu demult, am avut doar impresia c-ar fi fost inexistente.
Prinde-mă în brațele tale ca pe comoara pe care-o căutai de-o viață și strânge-mă așa de tare încât să-mi recompui sufletul care s-a deșirat după ce atâtea iubiri au tras cu colții de ea, lăsând-o în urmă în agonie, după ce a început să sângereze. Reintegrează-mi inima în suflet și sufletul în corp, refă-mă ca pe un tot ce eram cândva, înainte să ofer totul din mine, și închide-mă în sufletul tău pentru eternitate, ca să nu mai ajungă la mine altceva în afara iubirii tale. Păstrează-mă ca pe o comoară sfântă, așa cum crezi că sunt, pentru că m-ai găsit, m-ai reparat și m-ai prețuit, îți este rezervat meritul și dreptul de-a mă ține numai pentru tine pentru că mi-ai câștigat sufletul!
Așază-te la umbra mea și respiră-mi iubirea, iar eu n-am să-ți mai cobor din brațe nici când voi rămâne fără aer. Da, accept provocarea să fug cu tine dincolo de moarte pentru că am nevoie de tine, am nevoie de dragostea ta! Și pentru că TE IUBESC!
