Am căutat tainele ochilor ce-ascund în verdele lor adâncimea abisală a unei inimi ce mi s-a deschis cu firească teamă, și-am găsit iubire. Printre cuvinte și mii de gesturi ce mi-au fost adresate, am aflat încântarea eternă a îndrăgostitului ce și-a găsit iubirea, am gustat dulceața sărutului și-am simțit tăria infinită a îmbrățișării tale, ca un adolescent căruia atingerea ta i-a provocat cea dintâi înfiorare a cărnii. Te-am privit pentru a mă îndrăgosti din nou de fiecare dată, te-am mângâiat în clipe furate și prea scurte, ți-am gustat puritatea unei lacrimi, deși nu mi-aș fi dorit-o vreodată, și-am simțit pe buzele mele iubirea zdrobită de durere, când ți-am sărutat fruntea. Ți-am sărutat mâna și mi-aș fi dorit s-o țin strânsă-ntr-a mea toată viața, să-ți pot sorbi toate lacrimile și să pun în locul lor un licăr de iubire și speranță.
Așa am aflat că ești pentru mine muzica ale cărei sunete armonioase și ondulatorii sunt percepute și înțelese numai de urechile mele, programate de multă vreme a îndrăgi numai vibrațiile tale, întotdeauna surprinse între anumite limite și împletite pe coordonatele frumosului și ale iubirii. Pentru că valorile noastre comune au sclipit în abisul în care ne-am găsit unul e altul și s-au ridicat deasupra întunericului într-o lumină nouă, așa cum noi n-am crezut până acum că mai există.
În cuvintele pe care ni le-am adresat unul altuia s-a strâns mai multă iubire decât vin într-o cramă din Moldova. Suntem amândoi cu pocale-n mâini, gata să începem degustările. Tu n-ai adus numai iubire în crama noastră, ci ai modificat cursul unui fluviu care urmează să ducă cu el, departe, toată iubirea, în care caz eu renunț la pocal și mă arunc cu totul, ca să mă ducă după tine. Și vreau să mă pierd în valurile tale, să mă las amețit în anafoarele iubirii și să mă-mbăt în fiecare zi cu licoarea, care și pe Dionysos l-ar fi surprins ca o enigmă, după ce te-ar fi întâlnit pe tine. Vreau să plutim împreună pe fluviul acesta, până când oceanele diferite adâncite în ochii noștri se vor uni într-o singură insulă, aceea a iubirii noastre. Vreau să-ți fiu colac de salvare ori de câte ori vei obosi să mă iubești, să te salvez cu iubirea mea plutind pe-a ta, ca să putem revărsa din delta înfrânărilor noastre, direct în nemărginirea ce-o vom crea împreună. Vreau să mă inunde oceanul iubirii tale și să nu mă mai trezesc din vraja ochilor tăi niciodată.
M-ai găsit și m-ai umplut cu iubire într-un moment când viața mi se golise de suflet și mi-ai încălzit spiritul când sordidul ce mi-a fost dat să trăiesc era pe cale să mă înghețe cu totul. Ai reușit să vindeci în mine răni care încă stăruie și care în acel sfârșit de iulie, se puteau propaga. M-ai ținut în viață și mi-ai aprins inima suflând focul iubirii peste ea și ai crezut în mine când începeam să uit cine sunt. Tu m-ai convins că pe lumea asta există iubire și m-ai iubit atunci când de acolo de jos unde mă aflam, nu aveam ce demonstra, până ce-ai devenit cea dintâi în sufletul meu și în mintea mea, până am înțeles că nu mai pot dezlipi epitetul „Zeiță” de numele tău, nume care te-a ridicat pe prima treaptă a podiumului vieții mele.
Îi mulțumesc Divinității că m-a adus în fața ta, pentru că întâlnindu-te, m-am regăsit pe mine. Am descoperit în tine dragostea curată, pură, și te-am identificat cu ea, și-abia acum când o simțim împreună, iubirea capătă un sens pe care numai NOI DOI în putem înțelege, în cea mai frumoasă formă care-a existat vreodată, mai presus de tot ce-a trăit fiecare dintre noi, separat, până acum.
Sunt fericit că te-am găsit și mândru că m-ai ales să fiu al tău!
