Toate poveștile încep cu “a fost odată ca niciodată…” și se termină cu “…și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Fetițe fiind, citim cu sufletul la gură, trăim drame ilustrate în cărțile cu povești și ne emoționăm peste măsură când prințul o trezește cu un sărut pe Albă-Ca-Zăpada. Moartea nu există, adevărul iese mereu la lumină, dragostea învinge și nimeni nu se stinge de inimă rănită. De mici ne visăm prințese frumoase cu calități neobișnuite, pe care așteptăm să ni le etalăm în fața unui EL, prințul nostru care de undeva de departe, va veni într-o zi, ne va găsi, ne va salva și ne va cere în căsătorie…ca să trăim fericite până la adânci bătrâneți.
Dar…dacă nu e chiar așa?
Plictisită să aștepți și temătoare să nu treacă “momentul prielnic”, sfârșești prin a găsi un bărbat, care se întâmplă să se afle prin preajmă, și apoi totul se petrece rapid, de la prima întâlnire până la “hai să te prezint părinților”. Te îndrăgostești și totul începe să se învârtă în jurul unui singur țel, acela de a fi cerută în căsătorie, a-ți face căsuța cu gard alb și-a naște un copil, maximum doi, ca să te simți împlinită. Dar oare este de ajuns? Asta este tot ceea ce ai visat? Vei fi oare o femeie completă sau te vei împotmoli undeva între primul scutec schimbat și un “te iubesc” pe care ai uitat să-l mai rostești?
Dar iată că mâine este nunta ta, ești mândră de modul în care ai organizat totul până la cel mai mic detaliu, cum ai reunit într-o singur loc toate nunțile din povești, toate prințesele, zânele și ursitoarele. Mâine visul tău de fetiță va deveni aievea, și apoi vei zbura pe un cal înaripat până la castelul lui.
Ți-ai pregătit toaletele, ți-ai exersat deja semnătura de viitoare doamnă, și încerci să-ți amintești frânturi și citate din slujbele religioase ale căsătoriilor prietenelor tale. Pe vremea când domnișoară de onoare fiind, îți frângeai mâinile emoționată promițându-ți că într-o zi tu vei fi mireasa. Te și vezi în fața altarului, cu coroana pe creștet și inelul pe deget, ca-n poveștile cu Mirabela, când cineva spune: “până când moartea vă va despărți”. Și brusc te trezești, și cu cât te gândești la asta parcă te întristezi și mai mult. Apare îndoiala, întrebarea “de ce mă mărit? Sunt sigură că vreau s-o fac?”
Încerci să cauți exact momentul când tu ai hotărât că vrei să te căsătorești cu EL, când ai stabilit că nu poți trăi fără el, că viața nu ar fi completă și că ești pregătită să înfrunți alături de el și zboruri prin paradis, dar și furtuni, dar îți mai amintești doar că ai vrut să te măriți și atât. Dintotdeauna ți-ai dorit asta, pentru că toate prietenele tale s-au măritat, pentru că asta așteaptă societatea de la tine, pentru că așa ai fost educată și pentru că toate sfaturile bunicii începeau cu “când ai să te măriți…”, pentru că toate prințesele din povești o fac. Dar poate că în drumul tău spre altar, ai uitat să arunci o privire spre cel care te însoțește. Îl iubești? Te iubește?
Și-ți amintești că nu l-ai plăcut chiar de la prima întâlnire, că n-ai simțit că-ți fuge pământul de sub picioare, iar fluturii nu ți-au devorat stomacul. Dar știi că simți niște fiori rușinoși pe șira spinării ori de câte ori te strânge prea tare în brațe, când te alinta “îngerul meu” chiar înainte de a-ți strecura o mână pe sub fustă, când îți repetă că ești divină până reușește să-ți desfacă sutienul, ca apoi, la final, să adoarmă ca un prunc, înainte să te privească în ochi și să-ți spună “te iubesc”,în timp ce tu rămâi cu ochii în tavan întrebându-te “asta este tot?” “Doar asta înseamnă oare iubire?” Și-apoi privindu-l în timp ce doarme, observi începutul de chelie și-ți amintești că nici palatul nu-i palat, ci doar o garsonieră, nici calul nu-i înaripat, ci doar o rablă de-o seamă cu tine, realizezi că ceasul va suna și prințesa va trebui să se ducă la serviciu, nu înainte de a-i pregăti “prințului” micul dejun, ziarul și pantofii .
Acestea fiind zise sau amintite, merită să mai visezi la “cea mai fericită zi din viața ta”? Merită să-ți mai dorești să fii prințesă pentru o zi, când știi că restul poveștii nu va fi scris de același autor? Pentru că nici o poveste a copilăriei nu-ți înfățișează și nu-ți explică ce se întâmplă între momentul căsătoriei și finalul cel fericit, și nici cum sa ajungi la adâncile bătrâneți mult promise. Și atunci…n-ar fi mai bine să aștepți până când vei afla motivul pentru care vrei să te măriți?
