De vreo două ceasuri stau în oglindă și îmi analizez trăsăturile. Sunt o fată drăguță, blondă și cârlionțată, cu ochi mari și verzi și gura cărnoasă, numai bună de sărutat.
Am 18 ani și pentru prima dată în viața mea, m-am îmbrăcat în rochie. Mă simt totodată dezbrăcată și expusă, dar și sufocată de senzația pe care trupul meu o simte când este atins de faldurile de mătase fină. N-am știut ce formă au sânii mei pană nu i-am cuprins într-un decolteu strâmt, și-mi trec mâinile peste talie ca să descopăr un mijlocel ca-n descrierile prințeselor din povesti. Sub fusta amplă a rochiei îmi simt picioarele îmbrăcate în dresuri fine pentru prima dată, iar gleznele îmi sunt cuprinse de curelușele unor pantofi cu toc lung și ascuțit.
Mi se înroșesc obrajii când privesc imaginea ce mi-o redă oglinda, o femeie superbă și străină se uită la mine ridicând o sprânceana: “arăți bine, draga mea, ești pregătita”. Așa este, sunt pregătită pentru primul bal, prima iubire…
Am uitat să vă spun că sunt de îndrăgostită de un băiat, de un El care nici nu știe că exist, care parcă nu mă vede, deși învățăm la același liceu, în aceeași clasa, împărțind aceleași cursuri opționale. M-am înscris la limba rusă doar ca sa sa-i fiu aproape…și tot nu m-a observat.
Este ziua balului de absolvire și este ultima mea șansă de a mă afla lângă el. De mâine cine știe unde ne va arunca soarta, fără ca măcar să ne întrebe de dorințele noastre. Sufocată de emoție, pășind ușor și gâtuită de frică că mă voi împiedica și rostogoli la picioarele lui, îmi fac apariția în sala de bal. Sunt întâmpinata de un tânăr elegant pe care nu l-am văzut niciodată, care-mi oferă brațul ca să mă conducă pe ring, dar eu refuz politicos, căutându-l cu privirea pe El, prințul pentru care m-am gătit așa, pe cel pentru care sunt dispusă să renunț la inocența copilăriei. Da, m-am hotărât, știu sigur că suntem destinați unul altuia, că atât sufletele cât și trupurile noastre vor fi împreună. Mă gândesc de mult la asta și știu că niciun sacrificiu nu este prea mare pentru iubitul vieții mele.
Ș iată că îl văd într-un colț al sălii, prima dată îmbrăcat în costum negru cu lavalieră, cu o atitudine încrezătoare, fluturându-și bretonul său brunet, spre deliciul a două domnișoare care nu contenesc să râdă în hohote și să clipească des, cu niște gene mult prea încărcate cu rimel.
Mă apropii timidă și cu inima gata să-mi iasă din piept și mă prezint: “bună, sunt Claryss, colega ta de clasă”. Se face liniște, se întoarce spre mine și mă privește îndelung, mă măsoară cu privirea de sus în jos, de jos în sus, își așează o bucla neagră, în timp ce își trece limba peste buza inferioară. Se întoarce cu spatele la cele două domnișoare, i se oprește privirea pe bustul meu, respiră greu, înghite în sec și spune: “Claryss, cât de bine arăți, nici nu știam că ești femeie. Nu vrei să plecăm într-un loc mai liniștit, să putem vorbi fără să ne deranjeze toată gălăgia asta?”
Nu trăisem niciodată o emoție atât de mare și stomacul meu se frământa parcă devorat de o luptă internă, simțeam că se învârte sala cu mine, că nu mă mai țin picioarele, aveam nevoie de un pahar cu apă ca să nu leșin. El, nu numai că mă observase, dar mă plăcea și-și dorea să fie singur numai cu mine, într-un loc, să vorbim…Dar vai, numai să vorbim își dorea el? Privirea lui ca a unui uliu și modul în care-și freca mâinile, nu păreau a fi de un bun augur, aveam un presentiment rău, o combinație de ură cu iubire, care m-a făcut să amețesc, ochii mi s-au umezit și-n aceeași secundă o mână m-a cuprins de după umeri și-o voce de bărbat a replicat: “Mihai, văd că ai cunoscut-o pe prietena mea, iartă-ne, te rog, dar mergem să dansam, aceasta este melodia noastră preferată”.
Într-o clipă m-am trezit purtată în pași de dans, de mâinile celui ce mă așteptase la intrare. Doi ochi mari, verzi ca ai mei, mă priveau îngrijorați, un amalgam de forță și sensibilitate cum nu mai văzusem pana atunci. ”Draga mea, mă bucur că am ajuns la timp lângă tine, tu nu știi ce reputație proastă are Mihai?”.
