Toți avem parte de stres în fiecare zi. Experiențele stresante și furia prelungită ne afectează mintea, emoțiile și trupul. Poate că noi reușim să facem față cu brio greutăților și influențelor din exterior, dar cei apropiați nouă ar putea să nu fie atât de puternici și rezistenți. Ar putea fi mama, bunica sau prietena ce mai bună, ar putea fi chiar fiica noastră afectată de-o tristețe profundă și chiar de depresie. Cum ajutăm? Cum scoatem din găleata cu melancolie un om drag, cum îl ajutăm să găsească luminița de la capătul tunelului?
În primul rând nu-i facem morală! Când stai de vorba cu cineva deprimat este foarte tentant să îți începi discursul cu texte de genul: “hei, hai, că nu este chiar așa de rău ce ți s-a întâmplat”, “încearcă să vezi partea cea bună”, “tu mereu vezi doar partea întunecată a lucrurilor”,”poate că exagerezi puțin”. Aceasta abordare este ca și cum ai administra un medicament nepotrivit, o persoană deprimată ar putea interpreta acest lucru ca pe o învinuire, ca și cum ar fi vina ei că se simte tristă sau că i se întâmplă toate nenorocirile. Trebuie să înțelegem că nu este o alegere personală modul în care se simte, iar a învinui un om deprimat este ca și cum am critica un miop pentru faptul că vede încețoșat.
Nu-i spunem “să se adune”, la fel cum nu-i putem cere unui șchiop să se ridice și să meargă, nu poate. Dacă aș fi cuprinsă de depresie m-aș simți total neînțeleasă dacă mi s-ar spune: “ știu prin ce treci, am citit mult despre asta”, “este timpul să te aduni, să-ți impui să nu te mai simți așa”. M-aș simți respinsă și desconsiderată ca și când problema mea nu ar fi reală, iar rezolvarea ar ține doar de capacitatea mea de a “fi în stare”. Să încercăm să nu minimalizam problema și suferința celuilalt și să nu-i spunem cât de bine ne-am fi descurcat noi înșine într-o situație similară. Modul în care suferim și intensitatea cu care simțim fiecare sunt relative, în funcție de capacitatea fiecăruia de a simți, de a interpreta, de a se apăra, de a se lăsa afectat, în funcție de pragul de suportabilitatea și de toleranță al fiecăruia.
Să nu ne lăsăm târâți în capcana depresiei! Este în regulă să empatizezi cu un apropiat și este normal să te întristezi tu însuți ascultându-l pe celalalt, dar trebuie să rămâi lucid pentru a putea ajuta. Ferește-te de capcana de a te simți vinovat pentru că nu-i poți lua durerea cu mâna, că nu-l poți ajuta cu adevărat. Este normal să fii impresionat de suferință, dar nu trebuie să ajungi să plângi cot la cot cu cel afectat, doi oameni bolnavi găsesc mai greu ieșirea din impas.
Ascultăm cu “a treia ureche”. Ascultă mesajul emoțional care îți este transmis, încearcă să înțelegi ce vrea să spună, care este semnificația de dincolo de cuvinte. Întotdeauna în spatele unei depresii se ascunde ceva ce a declanșat aceasta stare. Nu-i spune că înțelegi și că știi ce i se întâmplă, ci doar că știi că probabil s-a întâmplat ceva groaznic, din moment ce este atât de afectată. Ajută mult să știi că ai dreptul să fii trist, să plângi, să te descarci fără să pari penibil în fața celorlalți, fără să fii judecat că ai fi slab.
Antrenăm persoana deprimată în activități agreabile, care îi fac plăcere în mod normal. Roag-o să te ajute la ceva important pentru tine, să te însoțească în parc la o plimbare sau să te ajute să faceți cumpărăturile împreună. Desigur că veți fi refuzată pentru început dar dacă reușiți s-o scoateți din casă (mediul depresiv), aerul, soarele și participarea la activitățile uzuale, îi vor abate gândurile de la problemele proprii și se va simți mai bine. Aceste activități pot alunga gândurile depresive și dau sentimentul recâștigării controlului asupra existentei proprii. Nu uitați, timpul vindecă, este important să facem să treacă mai repede perioada în care suntem cel mai predispuși la depresie și izolare.
Blocarea sentimentelor. După ce ai ascultat și ai dat dovada de empatie și înțelegere, de cele mai multe ori ajută să ne comportăm firesc în fața unor reacții exagerate de tristețe. Atunci când lucrurile par fără speranță, o persoană deprimată se simte ca și cum n-ar fi în stare de nimic și-ar vrea să doarmă toată ziua. Trebuie să-i arătăm că în ciuda faptului că nu se simte tocmai bine, trebuie să-și îndeplinească atribuțiile, cu ajutor, desigur. Mama trebuie să-și hrănească copiii sau să-i plimbe în parc, bunica trebuie să coasă rochița pentru serbare, prietena cea mai bună trebuie să te însoțească la shopping, pentru că faceți asta împreună de când vă cunoașteți.
Scrierea gândurilor. Cumpărați-i un caiet frumos și încurajați-o să-și scrie gândurile și sentimentele, aceasta confesiune în jurnal ajută la găsirea unei noi perspective asupra furiei, îngrijorării, fricii, a sentimentelor rănite și a sentimentelor de vină. Jurnalul devine un prieten care te ascultă, te acceptă și nu te critică, dar te ajută să-ți găsești propriile soluții.
Și dacă în final, nimic nu ajută și persoana dragă nu reușeste să-și iasă din stare, ajut-o să găsească drumul către un specialist. Iar dacă face alergie numai când aude un cuvânt care începe cu “psi”, încurajeaz-o să consulte măcar un medic de familie care ar putea-o convinge cu mai multă ușurință să accepte să vorbească cu un psihiatru sau psiholog și, eventual, să accepte un tratament antidepresiv.
scris de SmartLady