De ce oamenii fericiți sunt mai sănătoși

O minte sănătoasă într-un corp sănătos este definiția completă a stării de bine în această lume”  zicea John Locke

Toți dintre noi ne-am pus la un moment dat filosofica întrebare, dar astăzi n-o să mă opresc să răspund  „ce este fericirea”, ci aleg să-i dau o explicație mai practică insistând pe legătura dintre fericire și funcțiile organismului.

Gândurile pozitive sau negative, declanșează în creierul nostru reacțiile chimice care sunt responsabile de starea noastră de fericire, adevărate droguri  prin care organismul se auto-vindecă zilnic de boli și suferințe. Nu există medicamente mai puternice decât cele pe care le fabricăm noi înșine zilnic.

-endorfinele sunt cele mai puternice analgezice, mai eficiente chiar și decât morfina. Un nivel crescut de endorfine ne face să ne simțim euforici, să nu simțim durere când ne lovim, în timp ce un nivel scăzut ne face ultrasensibili emoțional, triști și apatici.

-serotonina înlătură anxietatea și depresia dacă este secretată în cantitate normală și ne face obosiți, nervoși, îngrijorați și cu o atitudine negativă dacă nu este suficientă.

-oxitocina este hormonul relațiilor afective, el stabilește legătura dintre mamă și copilul ei nenăscut, el face suportabile durerile nașterii.

-dopamina stimulează atenția, oferă un sentiment de plăcere, ne face energici și bine dispuși.

Vestea bună este că nu trebuie să alergăm la prima farmacie când avem nevoie de unul din aceste medicamente, ci este este ajuns să acționăm sau să gândim într-un anume fel. Este dovedit faptul că exercițiile fizice, muzica relaxantă, îmbrățișările, chiar și un zâmbet, sunt suficiente pentru a crește eliberările hormonale care ne schimbă starea.

Este mai mult decât evident că o femeie nu poate fi mai frumoasă, mai sclipitoare, decât în perioada sarcinii, pentru că se petrec în interiorul ei schimbări care o modifică atât fizic cât și psihic în vederea noului ei rol, acela de mamă. Sau cine nu a observat frumusețea unui îndrăgostit care din cauza sentimentelor sale devine îmbibat de substanțe chimice declanșatoare de fericire. Săruturile, atingerile, vorbele frumoase,îmbrățișările apăsate, partidele pasionale de sex, toate îl transformă pe îndrăgostit într-un om mai bun, mai înțelegător, mai frumos și mai sănătos. Sau cine nu a simțit până acum starea euforică de la sfârșitul unui efort fizic intens, ca joggingul, aerobicul sau cățăratul pe munte, când corpul este prea obosit ca să-i mai permită minții să gândească.

Dar să vedem cum face fericirea minuni asupra stării de sănătate:

♥-fericirea produce mai mulți anticorpi, acționează ca un vaccin. Așa se explică de ce nu ne îmbolnăvim toți la fel iarna în plină epidemie de gripă.

♥-reduce riscul apariției bolilor cardiovasculare. O inimă fericită va bate mai regulat și nu va avea timp să se îmbolnăvească, tensiunea arterială va rămâne în limite normale.

♥-oferă un risc redus de apariție a infecțiilor, pentru că fericirea fortifică sistemul imunitar și de apărare al organismului.

♥-oamenii fericiți și cu simțul umorului trăiesc mai mult, pentru că se simt bine în pielea lor și consideră că au un motiv să trăiască.

♥-optimiștii, cei ce gândesc pozitiv și care nu-și pierd sperața, au mai mari șanse să se vindece de boli grave, uneori chiar incurabile.

♥-fericirea eliberează stresul, care este principala cauză de îmbolnăvire a organsimului, luminează mintea și descătușează inima.

Suntem tentați să spunem, mai ales când ne apasă o stare de nefericire,  că toate acestea sunt teorii și că este mult mai greu în realitate să fii fericit. Așa este, dar fericirea este un act de voință, care poate fi educat, care poate fi antrenat să existe. Putem face un efort să ne ridicăm din pat când suntem deprimați, să ieșim în lumina soarelui ca să ne încărcăm pozitiv, putem schița un zâmbet când ne credem prea nefericiți, putem oferi un măr unui copil care-l cerșește, putem să ne golim creierul de gânduri în ritmurile unei muzici relaxante. Și starea noastră de nefericire se va schimb fără să conștientizăm motivul pentru care începem să ne simțim mai bine. Pentru că altfel, dacă persistăm într-o stare proastă, nefericirea se va transforma la nivel mental într-o durere în organism și ne vom îmbolnăvi cu adevărat.

Mi-a plăcut o vorbă auzită în copilărie și de atunci eu cred în ea: „prefă-te că ești fericit și vei fi!” Nici o altă zicală n-a funcționat mai bine în cazul meu. Încearcă și tu!